Această replică halucinantă, adresată unor părinți, îi aparține domnului Emanuel Gabriel Botnariu, director, la vremea respectivă al unui Centru de recuperare și reabilitare a persoanelor cu handicap grav din București. Peste 160 de tineri, cu vârste cuprinse între 18 și 35 de ani și cu dizabilități fizice și neuropsihice grave se aflau pe atunci în ”grija” domnului director, iar răspunsul venea în urma unor acuzații grave, de la management defectuos, la nerespectarea unor standarde minime de calitate privind hrana și îngrijirea tinerilor din Centru. (https://bit.ly/3wVseR5)

Atitudinea d-lui Botnariu mi se pare deosebit de relevantă azi, când același domn candidează pentru postul de Președinte al Consiliului de Monitorizare pentru implementarea Convenției drepturilor persoanelor cu dizabilități. Alt lup care vrea paznic la oi.

Conform legii, propunerile pentru șefia Consiliului de Monitorizare trebuie să vină de la organizații neguvernamentale cu experiență în domeniul protecției drepturilor omului, iar candidații trebuie să aibă experiență în acest domeniu, în special cu privire la persoanele cu dizabilități. Mai nou, pare-se că și PSD a devenit o asemenea organizație, pentru că nu încape îndoială cu privire la expertiza d-lui Botnariu într-ale pesedismului militant: vicepreședinte PSD Ilfov, consilier județean din partea PSD, numit de Gabriela Firea Director al administrației Spitalelor din București, senator PSD in legislatura 2016-2020, etc (https://bit.ly/3wPPuzX)

Gradul de civilizație al unei țări, gradul de umanitate al unei societăți se măsoară în primul rând prin grija acordată celor mai vulnerabili, și nu cred să existe o categorie mai vulnerabilă decât copiii sau adulții cu dizabilități închiși în centre. Ei nu se pot apăra singuri, așa că e datoria noastră să o facem. În nici un caz numind în fruntea instituției chemată să-i apere pe unul care spune ”și-așa au trăit prea mult”.

Ceea ce s-a întâmplat astăzi la Comisia pentru drepturile omului și minorități din Senat, la care am participat cu drept de vot, este o bătaie de joc din toate punctele de vedere. Procedural, pentru că rolul Comisiei nu este acela de a se substitui Plenului, alegând, de capul ei, Președintele Consiliului de Monitorizare; legal, pentru că Legea 8/2016 a fost călcată în picioare, uman, pentru că drepturile omului nu sunt și nu trebuie să fie o sinecură.

Din păcate, genul ăsta de abuzuri trece pe sub radar, pentru că, nu-i așa, ce înseamnă 850 000 de persoane cu dizabilități, dintre care zeci de mii sunt deja în centre, și alte zeci de mii vor ajunge acolo, pe lângă un scandal prime time la ușa Comisiei Juridice?