Inițiativă legislativă pentru sprijinirea persoanelor cu dizabilități

[27 decembrie 2021]

Link inițiativă aici.

Am depus împreună cu Anca Dragu, Oana Țoiu, Cosmin Cristian Viașu, Ștefan Pălărie si cu sprijinul colegilor parlamentari PNL cărora le mulțumesc pentru implicare, proiectul pentru modificarea legii 448/2006 privind drepturile persoanelor cu dizabilități.

Persoanele cu dizabilități au avut parte, prea mult timp, de promisiuni și vorbe goale. E timpul măsurilor concrete. Iată principalele modificări:

👉 Crearea posibilității acordarii certificatului de încadrare în grad pe termen nelimitat și pentru copiii cu dizabilități.În prezent, această posibilitate nu există pentru copii, ci doar pentru adulți, indiferent de gravitatea condiției copilului și chiar dacă acesta suferă de o boală incurabilă pentru care primește îngrijiri paliative.

👉 Creșterea indemnizațiilor. În prezent, indemnizația pentru un adult cu handicap grav este de 70% din Indicele social de referință (ISR), respectiv 350 lei, iar pentru un copil cu handicap grav este de 300 lei. Am propus creșterea acestora până la nivelul indicelui social de referință. (Reamintim că, prin lege, acesta va fi indexat anual cu rata inflației). Pentru acele persoane care, din cauza dizabilității grave, nu au avut și nici nu pot avea alte surse de venituri de tip salarial, am propus un venit de completare, la nivelul indicelui social de referință.

👉 Oferirea de alternative pentru a evita instituționalizarea.Covârșitoarea majoritate a persoanelor cu dizabilități se află în grija exclusivă a familiei. În momentul în care acest sprijin încetează, instituționalizarea este în prezent singura opțiune. Am propus măsuri pentru dezvoltarea de servicii în comunitate, de îngrijire și asistență la domiciliu sau în familia extinsă.

👉 Am clarificat dispozițiile cu caracter general din lege, precizând care sunt obligațiile autorităților centrale, județene și locale, precum și sancțiunile aferente nerespectării acestor obligații. E nevoie de accesibilizarea mediului, precum și de asigurarea unei incluziuni reale, prin garantarea accesului la educație, sănătate și muncă.

👉 În vederea încurajării independenței și a ocupării în muncă a persoanelor cu dizabilități instituționalizate, acestea nu vor mai plăti contribuția prevăzută la art.94 lit d. De asemenea, este încurajată implicarea ANOFM, prin Agențiile județene, în organizarea și elaborarea de programe de formare/reconversie profesională a persoanelor cu dizabilități, în angajarea și formarea de facilitatori pentru muncă, precum și în comunicarea cererii/ofertei de locuri de muncă.

👉 Pentru respectarea dreptului la educație, MEN, în colaborare cu DGASPC-urile, va stabili numărul necesar de cadre didactice itinerante/de sprijin și va demara măsuri pentru angajarea/pregătirea profesională a acestora. MEN va asigura și adaptarea curiculei pentru copiii cu CES integrați în învățământul de masă, precum și procedura specifică de examinare/evaluare a competențelor.

👉 Pentru a asigura garantarea în plată a salariilor asistenților personali, am prevăzut asigurarea sumelor respective de la bugetul central în proporție de 100%.Această lege are un impact semnificativ asupra vieților tuturor persoanelor cu dizabilități din România. Invit și alți colegi din Parlament care pun preț pe viața și pe demnitatea umană, precum și pe respectarea drepturilor semenilor noștri, să ni se alăture în acest demers necesar.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *