[27 aprilie 2022]
Câteva observații, pe scurt, despre audierile de astăzi pentru propunerea Senatului pentru un mandat de judecator CCR:
Nu am primit un răspuns clar și fără echivoc la o întrebare simplă privind supremația jurisprudenței Curții Europene de Justiție față de deciziile luate de CCR. În opinia doamnei senatoare Scântei, candidată pentru CCR, acest conflict fie nu există, fie se poate rezolva ”prin dialog”. Cum anume, iarăși nu e clar.
În ceea ce privește posibilitatea ca judecătorii naționali să fie sancționați dacă aplică direct decizii ale CJUE, în opinia dumneaei, problema ”se va rezolva”; cândva, într-un viitor incert, și cu condiția ca Parlamentul să schimbe legile.
Am apreciat întrebarea adresată de dl. senator Fenechiu cu privire la cumulul pensiei cu salariul; sincer, aș fi apreciat mai mult votul pe proiectul de lege inițiat chiar de PNL care ar trebui să interzică cumulul pensiei cu salariul, pentru angajații la stat și care zace de ceva vreme prin sertarele Parlamentului.
Foto: ccr.ro