Ce rămâne din educație în vremuri de război?

[25 februarie 2022]

În primul rând, este incredibil că vorbim despre război în zilele noastre, când oamenii și națiunile au evoluat și credeam că au înțeles mai bine puterea empatiei și a incluziunii, dar și importanța vieții omenești. Se pare că în ciuda faptului că am fost expuși la morți neașteptate în ultimii doi ani, suntem în acest nou punct critic al istoriei mondiale, la care mulți dintre oameni nu știu cum să se raporteze. Un război adevărat. Despre război am citit în cărți și am auzit povești ale bunicilor, care l-au trăit pe unul sau pe ambele. Dar păreau toate departe și improbabil a se mai întâmpla în zilele noastre.

Această nouă realitate face ca orice subiect despre care am vorbi zilele acestea să fie superficial și neesențial, în comparație cu tragedia prin care trece poporul ucrainean. Copii, bebeluși, părinți, tineri, oameni nevinovați trăiesc cu teroarea pierderii propriei vieți și a celor dragi. Părerile sunt polarizate în spațiul public, precum și mesajele care apar.

Vrem să vă vorbim aici despre câteva lucruri, legate de educație și de modul în care ne raportăm la evenimente:

1. Credem cu tărie că țara noastră ar trebui să fie solidară și să ofere tot sprijinul posibil oamenilor care vor ajunge să treacă granițele spre noi (adăpost, mâncare, lucruri de necesitate zilnică, acces la educație online dacă vor dori).

2. Să filtrăm foarte bine informațiile pe care le citim online și le distribuim în cercurile noastre. Sunt extrem de multe știri false, pe site-uri obscure, semnate de ‘Admin’ sau de ‘experți’, care pot face mai mult rău și pot propaga informații neadevărate sau și mai rău, generatoare de ură. Nu le urmați, nu le propagați. Filtrați atent, limitând astfel undele generatoare de ură și dezinformare.

3. Folosiți acest prilej pentru a explica pe înțelesul lor, copiilor, despre libertate, despre consecințele faptelor iraționale, despre acțiuni personale ce afectează națiunile și viața în esența ei fragilă. Împreună, prin efort personal și colectiv cumulat putem crește oameni empatici, conștienți, care nu ar face rău vreodată altor oameni. Sub niciun motiv.

Împreună pentru Ucraina. Și pentru orice țară sau om ar trece prin rău.

Foto: Vadim Ghirda 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *