E timpul să ne trezim la realitate

[9 martie 2022]

Printre cele mai dificile lucruri de pe lumea asta e să-i spui unui om care a fost mințit, că a fost mințit. Asta e, suntem oameni, așa funcționăm: chiar pusă în fața evidenței, o persoană e mai degrabă înclinată să găsească scuze și justificări, în loc să accepte realitatea și să recunoască că a greșit.

Pe-asta se bazează propaganda și de-asta e atât de eficientă: când ai apucat să crezi o bazaconie, mai degrabă continui, decât să recunoști, cinstit, ”am fost un prost”.

Dar undeva trebuie trasă o linie, că altfel ne trezim în distopii sau scenarii SF precum cele propagate zilele astea de Federația Rusă care insistă, în ciuda tuturor evidențelor, că trimite în Ucraina ”convoaie umanitare”, când toată lumea vede că trimite bombe.

E timpul să ne trezim la realitate, să vedem cu proprii ochi și să judecăm cu propriul creier. Să nu mai facem ca azi, când zvonurile și o simplă poză, aceeași poză distribuită masiv pe rețelele de socializare, au făcut românii să dea buzna în benzinării, când de fapt prețul barilului de petrol scade pe piața mondială.

E timpul să ne trezim la realitate, că altfel o să ajungem să trăim bancul ăla prost cu ”tu crezi ce vezi, sau ce-ți spun eu?” Nu de alta, dar realitatea vine peste noi întotdeauna; de data asta vin copii, vârstnici și femei scăpați cu fuga de ”binefacerile” lui Putin.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *