[19.07.2022]
Șapte ani de poze și discursuri despre România Educată. Șapte ani în care fiecare ne-am imaginat măcar pentru câteva minute cum va arăta mult așteptata reformă a educației. Unii cu optimism, alții cu pesimism, dar cu toții am sperat.
Nu, nici de data asta nu vom avea reformă. Cele două legi aflate în dezbatere publică sunt două documente seci, forme fără fond care oglindesc o mentalitate împietrită în trecut, o frână în calea formării generațiilor viitoare.
Dac-ar fi să fac o analogie cu situația în care ne aflăm aș zice că ne antrenam pentru un maraton printr-un joc timid de glezne, pe loc, care în poze vrea să lase impresia de alergare.
Se desființează instituții doar pentru a fi reînființate sub alt nume (și alți șefi care să facă coadă la partid). Se crează o categorie specială (sic!) de licee, și anume „frăția” Colegiilor Naționale care trebuie protejate printr-un examen de admitere. Dar de ce n-ar avea și restul liceelor acest drept? Pentru ca unii să fie mai egali ca alții? Modificăm BAC-ul, poate reușim să dăm test grilă la Română. Și lista poate continua …
Nimic despre felul în care copiii de azi vor fi pregătiți pentru un viitor în continuă schimbare. Nimic despre felul în care profesorii vor fi ajutați să se adapteze nevoilor din ce în ce mai sofisticate ale elevilor. Nimic despre evoluție, doar stagnare.
Folosindu-mă de puțina mea experiență de parlamentar, aș spune că suntem în fața unei scenete prin care actorul principal, domnul ministru Cîmpeanu a forțat mâna coaliției publicând cele două proiecte de lege pentru a poza în ministrul reformator fără să-și dea seama că efectul este invers. Dată fiind absența cvasitotală a liderilor PSD în susținerea publică a acestor proiecte, pare că acestea n-au fost prea îndrăgite in coaliție.
Impactul financiar ar duce practic la dublarea bugetului Ministerului Educației, în condițiile în care Ministerul și implicit majoritatea din Parlament au respins creșteri salariale pentru profesori cu impact de 30 de ori mai mic. Dovada clară a ipocriziei ce se ascunde în spatele acestor legi.
Dac-ar fi să pariez, aș paria pe una dintre următoarele variante: fie legile pică în Parlament, fie rămân blocate în sertarele Senatului, fie vor trece modificate radical față de forma actuală.
Un lucru e cert: s-a spart balonul numit România Educată.