Această sesiune a fost prima ca senator neafiliat și membru REPER. Deși am solicitat înființarea unui grup parlamentar REPER, acest lucru nu a fost aprobat încă iar cererea noastră a rămas fără răspuns din partea Comisiei Juridice a Camerei Deputaților. Împreună cu colegii parlamentari REPER am organizat un mediu de lucru în care să putem dezvolta proiecte în acord cu manifestul REPER.
Am reușit la începutul sesiunii să revin în Comisia pentru muncă, familie și protecție socială și să rămân secretar al Comisiei de anchetă privind abuzurile împotriva minorilor din subordinea DGASPC. Din păcate nu am reușit să păstrez și calitatea de membru în Comisia pentru învățământ.
În continuare voi detalia cele mai importante demersuri și rezultate ale acestei sesiuni.
Inițiative legislative depuse în această sesiune
1. Propunere legislativă pentru modificarea Legii 272 din 2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului L736/2022.
Inițiativa își propune să elimine o ambiguitate legislativă care ducea la o practică neunitară la nivelul DGASPC-urilor din țară în ceea ce privește dreptul tinerilor sub 26 de ani de a beneficia de măsurile de protecție pe perioada studiilor. În prezent, legea 272/2004 le oferă acestora posibilitatea de a beneficia de măsurile de protecție dacă sunt înscriși la o formă de „învățământ de zi”. Legea educației naționale 1/2011 nu mai definește învățământul de zi astfel că forme de învățământ precum seralul sunt recunoscute de unele DGASPC-uri dar nu de toate. Prin modificarea propusă dorim să cuprindem „orice formă de învățământ prevăzută de lege”.
Modificarea mi-a fost solicitată în timpul vizitelor în centrele DGASPC pe care le-am făcut în luna august 2022 în județele din Oltenia și este asumată de întreaga Comisie de anchetă privind abuzurile asupra minorilor din DGASPC.
Inițiativa a fost adoptată de Senat cu unanimitate. Urmează Camera Deputaților.
2. Propunere legislativă pentru modificarea Ordonanţei de Urgenţă nr.163/2022, publicată în Monitorul Oficial nr.1165 din 6 decembrie 2022 Taxarea Prosumatorilor (L59/2023)
Inițiativa își propune să elimine posibilitatea ANRE de a introduce o taxă pe autoconsumul energiei produse de prosumatori si consumată în gospodărie fără a intra în rețeaua de distribuție.
Evoluția inițiativelor legislative depuse în sesiunile anterioare
1. Reincriminarea faptelor de construire fără autorizație a unor proiecte de utilitate publică ce afectează mediul(L139/2021)
Inițiativa își propune să refacă legislația așa cum era până în luna august 2020 când a intrat în vigoare o modificare legislativă inițiată de deputatul Florin Iordache prin care faptele de construire fără autorizație a unor proiecte care afectează mediul (drumuri forestiere, exploatări de albii de râuri, foraje, etc) au fost dezincriminate. În prezent aceste fapte se sancționează cu o simplă amendă.
Legea a fost adoptată tacit de Senat. De obicei acest lucru arată că legea este una incomodă pentru PNL, PSD și UDMR și nu vor să-și asume la vedere un vot împotrivă în prima cameră sesizată. Punctul de vedere al Guvernului este negativ.
La Camera Deputaților, legea a rămas blocată în sertarele comisiilor juridică și administrație având avize pozitive de la celelalte comisii.
2. Interdicția incompatibililor de a mai exercita atribuții de conducere și control oriunde la stat
Inițiativa a scos în evidență apetitul extrem de scăzut al coaliției de guvernare (PNL-PSD-UDMR) de a reforma administrația publică prin întărirea criteriilor de integritate în rândul celor care gestioneaza direct banul public.
Propunerea legislativă a fost respinsă atât la comisii cât și la Plen în Camera Deputaților. Momentul votului a fost unul atipic, PNL, PSD și UDMR alegând sa voteze opțiunea „Prezent, nu votez” astfel încât legea să nu întrunească numărul necesar de voturi pentru a fi adoptată. Prin această opțiune de vot, PNL, PSD și UDMR vor să păstreze aparențele de a nu se fi opus legii chiar dacă efectul este exact același ca în cazul unui vot împotrivă. Acesta este modul în care PNL, PSD și UDMR și-au dat mâna în sprijinul incompatibililor pe care chiar dumnealor i-au promovat în funcții.
Legea a fost respinsă de Senat, cameră decizională.
3. Inițiativă de modificare a Codului Rutier (B540/2021)
Inițiativa prevede:
- introducerea cursurilor de conducere defensivă pentru obținerea permisului de conducere precum și pentru reducerea perioadei de suspendare.
- introducerea cursurilor de prim ajutor pentru obținerea permisului de conducere precum și pentru reducerea perioadei de suspendare.
- suspendarea permisului după 6 luni de neplată a amenzilor.
Legea a fost adoptată tacit de către Senat. La comisii a primit avize și rapoarte în mare parte negative uneori argumentate pueril (ex. comisia pentru sănătate consideră că nu e nevoie de cursuri de prim ajutor). Anumite critici formulate de Consiliul Legislativ au fost însușite sub formă de amendamente însă nici în forma modificată nu am găsit consens. Inițiativa n-a fost bine primită în principal pentru că MAI a dorit să reglementeze cursurile de conducere defensivă, lucru care s-a și întâmplat dar doar pentru șoferii de salvar, pompieri, etc. Totuși, forma în care au reglementat-o este complementară cu forma propusă de mine în sensul în care oferă posibilitatea ca anumite categorii de beneficiari să își poata deduce cursurile din impozit însă nu introduce obligativitatea acestor cursuri. În prezent legea este blocată în sertarele Camerei Deputaților.
4. Inițiativă legislativă pentru sprijinirea persoanelor cu dizabilități (L106/2022)
Inițiativa legislativă este una foarte amplă și modifică substanțial legea 448/2006 propunandu-și schimbarea paradigmei în acest domeniu.
Principalele modificări propuse sunt:
- Crearea posibilității acordarii certificatului de încadrare în grad pe termen nelimitat și pentru copiii cu dizabilități.În prezent, această posibilitate nu există pentru copii, ci doar pentru adulți, indiferent de gravitatea condiției copilului și chiar dacă acesta suferă de o boală incurabilă pentru care primește îngrijiri paliative.
- Creșterea indemnizațiilor. În prezent, indemnizația pentru un adult cu handicap grav este de 70% din Indicele social de referință (ISR), respectiv 350 lei, iar pentru un copil cu handicap grav este de 300 lei. Am propus creșterea acestora până la nivelul indicelui social de referință. Reamintim că, prin lege, acesta va fi indexat anual cu rata inflației. Pentru acele persoane care, din cauza dizabilității grave, nu au avut și nici nu pot avea alte surse de venituri de tip salarial, am propus un venit de completare, la nivelul indicelui social de referință.
- Oferirea de alternative pentru a evita instituționalizarea. Majoritatea covârșitoare a persoanelor cu dizabilități se află în grija exclusivă a familiei. În momentul în care acest sprijin încetează, instituționalizarea este în prezent singura opțiune. Am propus măsuri pentru dezvoltarea de servicii în comunitate, de îngrijire și asistență la domiciliu sau în familia extinsă.
- Am clarificat dispozițiile cu caracter general din lege, precizând care sunt obligațiile autorităților centrale, județene și locale, precum și sancțiunile aferente nerespectării acestor obligații. E nevoie de accesibilizarea mediului, precum și de asigurarea unei incluziuni reale, prin garantarea accesului la educație, sănătate și muncă.
- În vederea încurajării independenței și a ocupării în muncă a persoanelor cu dizabilități instituționalizate, acestea nu vor mai plăti contribuția prevăzută la art.94 lit d. De asemenea, este încurajată implicarea ANOFM, prin Agențiile județene, în organizarea și elaborarea de programe de formare/reconversie profesională a persoanelor cu dizabilități, în angajarea și formarea de facilitatori pentru muncă, precum și în comunicarea cererii/ofertei de locuri de muncă.
- Pentru respectarea dreptului la educație, MEN, în colaborare cu DGASPC-urile, va stabili numărul necesar de cadre didactice itinerante/de sprijin și va demara măsuri pentru angajarea/pregătirea profesională a acestora. MEN va asigura și adaptarea curiculei pentru copiii cu CES integrați în învățământul de masă, precum și procedura specifică de examinare/evaluare a competențelor.
- Pentru a asigura garantarea în plată a salariilor asistenților personali, am prevăzut asigurarea sumelor respective de la bugetul central în proporție de 100%.Această lege are un impact semnificativ asupra vieților tuturor persoanelor cu dizabilități din România. Invit și alți colegi din Parlament care pun preț pe viața și pe demnitatea umană, precum și pe respectarea drepturilor semenilor noștri, să ni se alăture în acest demers necesar.
Inițiativa a fost adoptată tacit de Senat, a primit avize și raport pozitive. Au fost depuse 80 de amendamente lucrate împreună cu ONG-uri, reprezentanți CES și parlamentari de la aproape toate partidele. Legea a fost susținută public la dezbaterile din plenul Senatului de toate partidele, însă prin amânarea votului s-a împlinit termenul de adoptare tacită.
În prezent legea se află la Camera Deputaților însă va trebui reluată discuția pe cele 80 de amendamente care nu au fost transmise Camerei datorită procedurii de adoptăre tacită. Până acum a primit avize favorabile.
5. Inițiativă legislativă pentru încurajarea calității în învățământul universitar (Plx-608/2021, Plx-212/2022)
Inițiativa își propune să modifice criteriile finanțării suplimentare acordată universităților astfel încât să avantajeze universitățile care pun calitatea mai presus de cantitate.
Astfel, se propune creșterea finanțării suplimentare la un procent de 50% aplicat finanțării de bază. si acordarea ei după următoarele criterii:
- cel putin 30% din finanțarea suplimentară se va acorda în funcție de gradul de absorbție a absolvenților pe piața muncii în domeniile corespunzătoare specializării în interval de 3 ani de la absolvirea studiilor de licență;
- cel puțin 20% din finanțarea suplimentară se va acorda în funcție de calitatea cercetării științifice;
- cel puțin 10% din finanțarea suplimentară se va acorda în funcție de implicarea studenților și masteranzilor în proiecte de cercetare
- cel puțin 20% din finanțarea suplimentară se va acorda în funcție de orientarea internațională ținând cont de ponderea mobilităților studențești, de competițiile academice internaționale, de ponderea studenților străini înscriși în programe de studii;
Inițiativa a fost respinsă de către Senat. În prezent se află la Camera Deputaților. A întâmpinat, așa cum era de așteptat, opoziția unor rectori cu conexiuni politice importante. Deși membrii comisiilor în care s-a dezbătut legea au recunoscut problema, au preferat s-o respingă fără însă a veni cu soluții alternative. În prezent inițiativa se află la Camera Deputaților cu raport de respingere.
6. Protejarea persoanelor strămutate de riscurile privind traficul de persoane în contextul valului de refugiați din Ucraina (L275/2022)
România este în top când vine vorba de traficul de persoane. Tot România este în această perioadă tarâmul păcii pentru ucrainenii care își părăsesc țara pentru a-și salva viața. Acești oameni vin cu speranță într-o țară care trebuie să facă totul pentru a-i proteja. Statul trebuie să îi informeze despre riscul de a fi traficați și să le ofere instrumente pentru a se putea proteja.
Am depus în acest sens alături de Diana Buzoianu, Cătălin Teniță, Dragoş Popescu, Ștefan Pălărie, Mara Calista, Andreea Eva Csep și Simona-Maya Teodoroiu o inițiativă legislativă care incriminează transportul și găzduirea de către persoanele condamnate definitiv pentru săvârșirea cu intenție a unor infracțiuni contra vieţii, contra libertăţii persoanei, sclavie, infracțiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor. De asemenea inițiativa legislativă obliga MAI să pună la dispoziție o platforma digitală care să asigure trasabilitatea transportului și găzduirii persoanelor refugiate la noi în țară.
Inițiativa a fost adoptată tacit de Senat. În prezent se află la Camera Deputaților blocată în sertarele comisiilor raportoare.
7. Embargou pe gaze, petrol si combustibili nucleari proveniți din Federația Rusă (L327/2022)
Am depus împreună cu colegul meu Cătălin Teniță o inițiativă legislativă care interzice temporar importul de gaze, produse petroliere, cărbune și combustibil nuclear de proveniență rusească.
În Ucraina sunt bombardate școli și spitale și sunt omorâți copii iar România, alături de alte state europene, finanțează armata responsabilă de masacre. Asta este realitatea dură: cu banii proveniți din exporturile de petrol și gaze, Federația Rusă plătește soldați. În condițiile în care statul român are resurse energetice, capacități de producție și de stocare, nu avem nici o scuză pentru continuarea importurilor.
Inițiativa a fost semnată de o mare parte dintre parlamentarii USR PLUS fără a avea însă sprijinul partidului. De asemenea a fost semnată de senatori și deputați de la alte formațiuni politice sau neafiliați.
Deși am transmis comunicate de presă și am susținut o conferință de presă pe tema acestei inițiative la care au participat toate televiziunile importante de știri, inițiativa s-a „bucurat” de blocaj în media.
Inițiativa a fost respinsă de Senat fără a se bucura de spațiu de dezbatere sau de atitudine constructivă în comisii în ciuda faptului că este o temă extrem de importantă pe plan european existând acțiuni concrete ale instituțiilor europene în acest sens (ex. rezoluția Parlamentului European care recomanda statelor embargou în forma propusă de noi).
În prezent proiectul este blocat la comisiile raportoare.
8. Creșterea salariilor profesorilor (L322/2022):
Inițiativă își propune creșterea salariilor de bază din învățământul preuniversitar cu 25% din salariul minim. Principalii beneficiari ai acestei măsuri vor fi profesorii debutanți ale căror salarii vor crește de la 1985 lei net la 2715. Această profesie trebuie să devină atractivă pentru absolvenții bine pregătiți care în prezent, datorită nivelului redus al salarizării, nu iau în considerare o carieră în domeniu. Cu siguranță, măsura nu este suficientă, dar este un prim pas necesar pentru a începe să reducem inechitățile din sistem.
Inițiativa a fost respinsă de Senat și se află la Camera Deputaților.
9. Prelungirea programului „Masă caldă în școli” până la finalul anului 2022 (L375/2022)
Inițiativa a fost depusă împreună cu colegii din grupul „USR PLUS pentru Educație” și îsi propune prelungirea programului „Masă caldă în școli” până la finalul anului 2022. Inițiativa a fost retrasă deoarece aplicarea sa era necesară până la finalul anului 2022.
10. Corectarea unor inechități în sistemul de pensii pentru cei care au muncit în condiții speciale.(L520/2022)
Algoritmul de calcul al pensiei persoanelor care au lucrat în grupa 1/conditii speciale nu este echitabil. Existenţa unei condiţii de vechime minimă în aceste locuri de muncă determină moduri diferite de calcul al punctajelor medii anuale, chiar în situaţia în care există o diferenţă mică de stagiu între persoane. De exemplu, exista o diferenta considerabila între pensia unei persoane care a lucrat 19 în mină față de o alta care a lucrat 20 de ani în aceleași condiții: pentru prima persoană punctajul mediu anual va fi calculat prin împărţirea sumei punctajelor anuale la 35 iar pentru a doua persoană suma punctajelor anuale se va împărţi la 20 rezultând diferențe considerabile. Această inițiativă vine să corecteze această inechitate.
Inițiativa a fost depusă împreună cu colegi de la USR PLUS, contribuția cea mai mare fiind a senatorului Irineu Darău, a fost respinsă de Senat și se află la Camera Deputaților.
11. Neimpozitarea tichetelor de valoare (L476/2022)
Inițiativa își propune ca tichetele de valoare să nu fie impozabile. A fost depusă împreună cu colegi parlamentari de la USR PLUS iar contribuția cea mai mare îi revine senatorului Irineu Darău. Inițiativa a fost respinsă de Senat și se află la Camera Deputaților.
Amendamente
1. Amendamente depuse la proiectul L639/2022 privind dezinstituționalizarea.
Prin aceste amendamente am propus ca beneficiul de tranziție către o viață independentă să fie acordat ori de câte ori este nevoie pe toată perioada necesară parcursului către un trai independent și nicio decizie privind dezinstituționalizarea să nu fie luată fără acordul persoanei vizate sau reprezentanților săi.
A fost adoptat amendamentul privind acordul persoanei dezinstituționalizate.
2. Amendamente la legile Justiției L612/2022
Am depus zeci de amendamente. Din păcate amendamentele opoziției au fost respinse.
Evenimente
Apariții media
- Stirile Pro TV: https://stirileprotv.ro/stiri/social/senator-cum-arata-cinismul-in-romania-persoanele-cu-dizabilitati-primesc-calatorii-cu-trenul-dar-nu-se-pot-urca-in-el.html
- Romania TV: https://www.romaniatv.net/un-senator-a-fost-socat-de-cum-sunt-tratate-persoanele-cu-dizabilitati-intr-o-gara-cum-arata-cinismul-in-romania-foto_6893476.html
- news.ro: https://www.news.ro/economic/senator-arata-cinismul-romania-persoanele-dizabilitati-primesc-gratuit-6-calatorii-trenul-pot-urca-senatorul-publica-fotografie-surprinde-persoana-scaun-rotile-urcata-tren-angajatii-cfr-1922400014462022101320888428
- Jurnalul Național: https://jurnalulnational.ro/un-senator-a-fost-socat-de-cum-sunt-tratate-persoanele-cu-dizabilitati-intr-o-gara/
- Gazeta de Sud: https://www.gds.ro/politica/2022-11-14/pastila-fara-reteta-caritasul-generatiei-noastre/
- Gazeta de Sud: https://www.gds.ro/politica/2022-10-03/o-sa-privatizam-primaria/
- Gazeta de Sud: https://www.gds.ro/politica/2022-08-31/hartiile-sau-viata/
- Stirile Kanal D: https://www.stirilekanald.ro/pasageri-in-scaun-cu-rotile-urcati-pe-sus-intr-un-vagon-cfr-care-ar-fi-trebuit-sa-aiba-rampa-pentru-persoanele-cu-dizabilitati-20259758