Proiectul Primăriei Craiova de reabilitare a celor 18 blocuri din cartierul Lăpuș: îmbinarea perfectă între incompetență și ignoranță căci deocamdată nu vreau să vorbesc de interese meschine.
Epopeea reabilitării celor 18 blocuri din cartierul Lăpuș cu bani europeni și cofinanțare de la administrația locală, dar și din partea proprietarilor apartamentelor, a fost reluată: s-au găsit subcontractori. Craiovenii care au intrat în programul de reabilitare termică demarat de Primărie stau cu sufletul la gură până când vor vedea toate lucrările finalizate. Oamenii s-au săturat de așteptare, au acumulat nervi, temeri și frustrări, termenul de execuție fiind depășit deja cu o jumătate de an timp în care unora le plouă în casă. Pe lângă disconfort, orice întârziere înseamnă bani cheltuiți în plus, iar costurile lucrărillor au fost deja majorate substanțial.
Cum s-a ajuns aici? Nu știu dacă din cauza incompetenței sau a iresponsabilității sau dacă a fost vorba despre un contract cu ”dedicație”. Dar nu pot să nu observ contextul cu adevărat dubios în care s-a derulat acest proiect.
Faptul că Primăria Craiova nu a avut deloc pretenții ca firmele ofertante să îi comunice situațiile economice și financiare, că nu a contat nici câți angajați au, că cifra de afaceri menționată drept condiție a fost stabilită la un sfert din valoarea contractelor de anvelopare ca apoi TOATE cele 4 loturi de blocuri să ajungă pe mâna ACELEIAȘI firme cu cifra de afaceri de 6 ori mai mică decât valoarea contractelor, mă fac să cred că atribuirea lucrărilor și delimitarea loturilor s-a făcut „la comandă”, cu riscul ca și acest proiect pe bani europeni să fie compromis înainte să înceapă.
După experiența proprietarilor de blocuri din 1 Mai, din 2014-2015, mă așteptam ca Primăria Craiova să fie foarte atentă și exigentă cu atribuirea licitațiilor, având în vedere dezlănțuirea de forțe și presiunile repetate ale autorității locale asupra președinților de asociații de proprietari să convingă craiovenii să semneze contractele.
Însă, iată, SC CAPITAL INVEST DESIGN SRL din Ilfov, firma care a câștigat execuția, care în anul 2021 a avut o cifră de afaceri de 3.848.050 lei și un număr mediu de 13 salariați, a capitulat și a dat pe mâna unui subcontractant lucrările care trebuiau să fie gata în decembrie 2022.
Cum să te aștepți ca o societate să aibă puterea să deruleze într-o jumătate de an contracte de 6 ori mai mari decât cifra de afaceri din anul precedent? Cum să facă asta cu numai 13 angajați, cel mai probabil strânși cu cravata de gât și cu nasul în laptop căutând pe alții mai ieftini să le facă lucrarea? Cum să îi atribui toate cele 4 loturi de blocuri? CUM?!
În acest context ne mai putem aștepta ca proprietarii de apartamente să încheie contracte cu administrația Olguța Vasilescu? Mai poate cineva să aibă încredere?
Închei cu ideea de început: incompetență și ignoranță. Despre interese meschine și caracatițele din spatele lor vom afla mai multe în curând.