Ordinea de zi a plenului reunit de azi: rate mai mari, prețuri mai mari, inflație

Ordinea de zi a plenului reunit de azi: rate mai mari, prețuri mai mari, inflație, oameni care au fost mințiți, fie și prin omisiune, că Guvernul ia numai de la ăia ”bogați”, de la bănci și de la multinaționalele ălea ”rele”.

Îmi pare rău să vă dau vești proaste, dar ca de obicei, efectele vor fi resimțite cel mai rău de cei cu venituri mici. De ce?

Toate ratele la bănci vor crește. Toate prețurile vor crește, că nu crescuseră suficient până acum. Sunteți salariat și aveți tichete de masă? Veți plăti CASS și pe ele. Sunteți salariat și mai aveți și o mică afacere? E posibil ca în curând să n-o s-o mai aveți.

Evaziunea fiscală nu se reduce punând taxe suplimentare în spinarea oamenilor cinstiți, care își plătesc dările. Din păcate, asta e viziunea ”liberal-social-democrată”: luăm de la cei corecți, ca să dăm la hoți.

Milioane de euro din bani publici pentru atribuții directe și licitații măsluite, cu 10% parandărăt.

Ne vedem la protest vineri la ora 18 în Piața Mihai Viteazul.