Primăria Craiova nu a permis organizarea protestului Stop Suprataxarea în Piața Mihai Viteazul sub pretextul unei alte manifestații culturale organizată de o instituție din subordinea Primăriei, în același loc și la aceeași oră. Manifestația respectivă nu a fost anunțată public nici până în acest moment, deși mai sunt mai puțin de două zile până când ar trebui să aibă loc. Îmi imaginez că va fi o manifestație de mare interes pentru craioveni, căci altfel nu văd cum vor asigura audiența.
În timp ce ratele cresc, antreprenorii se sufocă de taxe, locurile de muncă sunt în mare pericol, prețurile cresc, inflația creste, Primăria organizează petreceri peste noapte pentru a împiedica protestul împotriva măsurilor luate de Ciolacu.
Eu știu că Primăria Craiova nu dă doi bani pe soarta oamenilor care trăiesc din fonduri private și că îi pasă doar de firmele de casă, dar să organizezi petreceri cu două zile înainte de protest fix in ziua, ora și locul protestului dovedește susținere necondiționată pentru măsurile care vor sufoca economia și totodată pune un mare pumn în gura craiovenilor indignați de aceste măsuri.
Așadar, protestul suntem nevoiți să-l anulăm. Abia aștept să asist la manifestarea culturală vineri seară la ora 18 în Piața Mihai Viteazul. Cu ocazia asta, le promovăm noi evenimentul pe care n-au binevoit să-l anunțe