Desființarea Corului Filarmonicii – ultima idee creață a administrației publice

Ultima idee creață a administrației publice craiovene: desființarea Corului Filarmonicii. Așa înțelege un copil de mingi al împărăției, consilierul local „Fațadă”, că se fac economii: intrând cu bocancii peste una dintre cele mai respectate instituții de cultură.

Luni, Consiliul Local va trebui să aprobe statul de funcții și Regulamentul de organizare și funcționare al Filarmonicii, aprobat de conducerea instituției, împreună cu un amendament depus de consilierul local Cosmin Pârvulescu care propune, desigur, nu la comandă, desființarea corului motivând că Opera Română are deja unul. Pe logica asta, mă mir că nu vrea să dea afară și instrumentiștii, că doar Opera are și orchestră. Nu mai zic că e vorba de lucruri complet diferite. Iar dacă nu are, oricum nu ne trebuie, că doar avem Intencity …

Așa că RIP Filarmonica.

Înființată prin Decret Regal, „desființată” prin voia împărătesei.

Sursa foto: gds.ro