„Pe data de 4 iulie 2024, pe terenul de lângă Madona Dudu, un copac era ucis. Ultimul dud din zonă ne-a dat ultima gură de oxigen înainte să fie răpus de drujbele roșii asmuțite de RAADPFL Craiova, probabil la ordinul Primăriei ai cărei peisagiști au inventat parcul fără copaci. […]
RAADPFL dorește să „igienizeze” zona, nu solicită APM aviz pentru tăierea unui copac sănătos, turează drujbele, încheie un proces-verbal, copacul e ras de pe fața pământului, apoi informează DJC Dolj despre igienizare cu 21 de zile mai târziu, fix în ziua în care am cerut eu documentele de la DJC Dolj. […]
A fost necesară siluirea legii și mobilizarea unor instituții din buzunarul partidului pentru ca o anume doamnă să poată sta pe caniculă, pe bancă, la soare, în ceea ce numai dumneaei poate numi parc (neavând copaci), într-o zonă igienizată ca nu cumvă s-o „infecteze” copacul cu puțină umbră sau cu vreo gură de oxigen.
În Craiova legea pare c-a devenit opțională, iar instituțiile care ar trebui s-o aplice par a acționa ca simple instrumente de ascuns ilegalități.
Atenție! Se pregătește o reamenajare a părculețului din Piața Mihai Viteazul.”
Articolul integral îl găsiți făcând click AICI.
Între timp a răspuns Garda de Mediu: nu îmi pot da procesul-verbal pentru că nu pot elibera fotocopii ale unui document emis de altă instituție. Pentru mine e clar că n-au văzut acel proces-verbal. Totodată resping sesizarea mea pe motiv că există un proces-verbal al RAADPFL. Joaca de-a instituțiile se transformă în joaca de a se proteja unii pe alții căci ăsta e ordinul.