În prezent, copiii cu dizabilități care frecventează învățământul special pierd alocația la vârsta majoratului, deși încă nu au terminat școala. Beneficiază de alocația de stat pentru copii doar tinerii care […]
Inițiativă legislativă pentru descentralizarea interimatelor în educație
Miza acestei inițiative este aceea de a scoate din pixul inspectorilor școlari județeni cele aproximativ 10.000 de numiri ce urmau a fi oficializate in luna august 2021. Decizia asupra interimarilor […]
Am depus o inițiativă prin care construirea fără autorizație a proiectelor care afectează mediul este reincriminată.
Comunitatea Declic a tras un semnal de alarmă cu privire la faptul că, începând cu vara anului 2020, o modificare legislativă a PSD permitea devastarea pădurilor și râurilor de munte […]
Dezbatere la Școala Specială Sf. Mina, Craiova
O lege bună necesită consultare și dialog, în special cu cei cărora li se adresează, precum și cu cei chemați să o aplice, în viața de zi cu zi. Necesită, […]
Ințiativă legislativă de modificare a legii ANI: incompatibilii, să nu mai ocupe funcții de conducere sau control la stat.
Există, într-un orășel din Anglia, o tradiție care se respectă de sute de ani și care mi-a plăcut mult: cântărirea primarului, la începutul și la sfârșitul mandatului, să știe toți […]
Nicoleta Predescu susținută de USR PLUS pentru Consiliul de Monitorizare
Consiliul de Monitorizare este o instituție esențială pentru apărarea drepturilor persoanelor cu dizabilități. Suferința oamenilor nu trebuie să fie o sursă de bani pentru oameni abonați la funcții publice și […]
Blat împotriva ridicării imunității senatorului Bodog (PSD).
La nivel declarativ, toți parlamentarii sunt anticorupție, toți sunt împotriva privilegiilor, pentru justiție, pentru egalitatea în fața legii.Când e vorba de vot, stați așa, să ne mai gândim, să vedem […]
Eliminăm pensiile speciale ale aleșilor locali
Colega mea, Simona Spătaru, senatoare USR PLUS și vicepreședinta Comisiei Juridice a Senatului, a depus astăzi (14 aprilie 2021) Proiectul de lege pentru ABROGAREA pensiilor speciale ale primarilor.Felicitări, Simona! Proiectul este […]
Cu ce i-a suparat Vlad ?
Vreau să fie clar pentru toată lumea: Casa Națională de Asigurări de Sănătate gestionează un buget de miliarde de lei, anual. Prin PNRR, urmau să intre încă 3 miliarde de […]