Am participat astăzi la întâlnirea organizată de Comisiile de muncă ale ambelor Camere, având ca temă sănătatea mintală a copiilor, în special a celor diagnosticați cu tulburări din spectrul autist.
Știu că problemele prezentate de ONG-uri și de părinți sunt vechi și că promisiuni au tot fost făcute, de-a lungul anilor; știu și că, în privința TSA și nu numai, așteptarea se traduce în șanse pierdute pentru prea mulți copii.
Vestea bună e că azi a existat consens politic și instituțional.
Vestea și mai bună e că părinții și reprezentanții ONG-urilor, de multe ori, părinți și ei, nu și-au pierdut încrederea și încă sunt dispuși să ne învețe ce avem de făcut pentru binele copiilor.
În lunile următoare vom avea prilejul să dovedim dacă merităm încrederea acordată.
Avem mult de lucru.